CONFEDERAŢIA NAŢIONALĂ A SINDICATELOR DIN MOLDOVA

Partenerii sociali au participat la darea în exploatare a unui nou complex locativ construit în mun. Chișinău

06.12.2018

45277928665_d1cc75a632_z

În ajunul sărbătorilor de iarnă, compania de construcții “RECONSCIVIL” SRL a inaugurat un nou complex locativ, situat pe str. Ion Creangă, 63, mun. Chișinău. Cu această ocazie, miercuri, 5 decembrie, a fost organizat un program festiv pentru beneficiarii apartamentelor. La ceremonie au fost prezenți parteneri sociali – reprezentanți ai Guvernului Republicii Moldova, Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), sindicatelor și patronatelor din ramura construcțiilor, dar și ai Primăriei mun. Chișinău.

În acest complex locativ, constituit din 336 apartamente, dintre care 168 apartamente ”la cheie”, astfel încât beneficiarii vor întâmpina sărbătorile de iarnă în propriile locuințe, neavând grija reparațiilor, procurării de mobilă și a aparatajului de uz casnic.

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a subliniat cât este de important că în Republica Moldova se construiesc case noi și cetățenii au posibilitatea să procure locuințe. “Programul “Prima Casă” vine ca un suport în această direcție, accent fiind pus pe susținerea tinerilor, astfel încât să poată să-și procure o locuință în condiții preferențiale. Totodată, ne bucură că în cadrul companiei care a construit acest complex locativ activează peste 250 de lucrători, fapt ce are un impact asupra economiei țării noastre și aduce beneficii familiilor lor. Avem o colaborare strânsă cu organizațiile sindicale pe toate segmentele, inclusiv în ramura construcțiilor”, a menționat Chiril Gaburici.

Potrivit lui Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM, este un exemplu bun de urmat ca pe viitor toate casele de locuit, toate apartamentele din țară, să fie construite “la cheie”, fapt de la care ar putea să câștige toți – și beneficiarii, care vor fi scutiți de multe griji și probleme, și companiile, care vor fi responsabile de calitatea lucrărilor executate, dar și localitățile și statul.

“Compania “RECONSCIVIL” SRL acordă o mare atenție lucrătorilor săi și motivării muncii. Pe șantier au fost create condiții bune și sigure de muncă. Lucrătorii sunt asigurați cu echipament de protecție, îmbrăcăminte și încălțăminte. Salariul mediu este de 11200 lei și este mai mare cu 70% față de salariul mediu pe economie și cu 60 % mai mare decât salariul mediu în ramura construcțiilor. Sunt încheiate contracte individuale de muncă pentru toți lucrătorii, care primesc salarii oficiale din care se achită impozite și taxe. Aceasta înseamnă că toți lucrătorii sunt asigurați și ei vor beneficia de toate prestațiile de asigurări sociale”, a subliniat vicepreședintele CNSM.

La rândul său, Valeriu Sufrai, directorul companiei “RECONSCIVIL” SRL, a menționat că la construcția și amenajarea blocului au fost respectate toate cerințele și standardele în domeniu, iar tendința este de a oferi tot mai multe apartamente “la cheie”, astfel încât beneficiarii să aibă toate condițiile necesare chiar din ziua trecerii în apartamentul procurat.

Menționăm că în cadrul ceremoniei de dare în exploatare a complexului locativ din str. Ion Creangă, 63, Victor Talmaci, președintele Federației Sindicatelor din Construcții și Industria Materialelor de Construcții ”SINDICONS”, a înmânat diplome de merit mai multor lucrători care au contribuit la construcția acestui complex.

Partenerii sociali au participat la ceremonia solemnă de inaugurare a Complexului locativ din str. Ion Creangă, 63, din mun. Chișinău.

Departamentul mass-media și relații internaționale







Dacă aveţi propuneri, recomandări ce se referă la activitatea portalului, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon (022) 266 590 sau să ne expediați un mesaj la adresa de e-mail: press@cnsm.md

Copyright © Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova