CONFEDERAŢIA NAŢIONALĂ A SINDICATELOR DIN MOLDOVA

Oleg Budza, președinte al CNSM: Camera de Comerț și Industrie este un promotor activ al Republicii Moldova în străinătate și ne dorim să intensificăm relațiile de colaborare

11.08.2017

006-_J0A2681

Președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), Oleg Budza, pledează pentru intensificarea relațiilor de colaborare între mișcarea sindicală și Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI). Despre aceasta a comunicat liderul sindical în cadrul celui de-al IV-lea Congres al CCI, care a avut loc joi, 10 august, la Chișinău.

“Ne dorim ca mediul de afaceri să fie social responsabil. Având în vedere că CCI este un promotor activ al business-ului, iar sindicatele reprezintă salariații, considerăm oportun să încheiem un Acord de colaborare între CNSM și CCI pentru a implementa diverse proiecte comune, bazate pe principiile responsabilității sociale. În acest sens, în luna septembrie vom avea o întrevedere cu conducerea nou aleasă a CCI pentru a discuta detaliile Acordului”, a declarat președintele CNSM.

Potrivit lui Oleg Budza, astfel de acorduri sunt încheiate în mai multe state europene, prin care se urmărește respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă, îmbunătățirea relațiilor de muncă, respectarea prevederilor contractelor de muncă, o mai bună protecție socială.

„Îmbucurător este și faptul că în cadrul Congresului, conducerea organizației a menționat importanța promovării învățământului dual, deoarece este necesar de atras mai multă atenție pregătirii tinerilor specialiști dacă ne dorim să avem o economie competitivă”, a mai adăugat președintele CNSM.

Congresul ordinar al CCI, la care a participat Premierul Pavel Filip, reprezentanți ai patronatelor și invitați din străinătate este organizat o dată la cinci ani, pentru a alege Consiliul, Comisia de Cenzori, președintele CCI. În calitate de președinte a fost reales Sergiu Harea.

CCI efectuează analize, oferă informații şi acordă consultanţe organelor publice cu privire la elaborarea şi adoptarea actelor normative ce ţin de dezvoltarea economiei Republicii Moldova, sprijină realizarea proiectelor de dezvoltare a economiei. CCI reunește peste 1100 de membri, reprezentanți ai mediului de afaceri din toate ramurile economiei naționale.

Sursa foto: Direcția comunicare și protocol a Guvernului Republicii Moldova.

Departamentul mass-media și relații internaționale







Dacă aveţi propuneri, recomandări ce se referă la activitatea portalului, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon (022) 266 590 sau să ne expediați un mesaj la adresa de e-mail: press@cnsm.md

Copyright © Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova