CONFEDERAŢIA NAŢIONALĂ A SINDICATELOR DIN MOLDOVA

MODIFICĂRI CU ÎNTREBĂRI: Comisia de Femei a CNSM s-a întrunit într-o nouă ședință

01.08.2019

IMG_0763

Recentele modificări și completări în legislația privind protecția social-economică și salarizarea salariaților au fost abordate la 31 iulie curent în cadrul unei ședințe a Comisiei de Femei din cadrul Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova.

Pe ordinea de zi au fost incluse spre abordare mai multe propuneri ale Comisiei de Femei privind proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat.

Ana Cimpoieșu, vicepreședinta Comisiei de Femei, a declarat că „prin aceste modificări se micșorează nivelul de protecție social-economică al femeilor și e important să fie luate unele măsuri. Au apărut un șir de modificări în legislație care lezează drepturile salariaților, inlusiv ale femeilor. Impozitul tichetelor de masă, amânarea premiilor, ajutorul material sunt cîteva exemple. Vom lua decizii, care ulterior vor fi înaintate organelor de resort. Dorim să avem acele garanții sociale pentru a avea un trai decent”.

Un alt aspect discutat a fost cel legat de ajutorul material. Lilia Aramă, pre­şedinta comitetului sindical de la Întreprinderea Silvo-Cinegetică „Sil-Răzeni”, raionul Ialoveni, spune că „împreună reprezentantele Comisiei de Femei vor să insiste la revenirea acestuia. Pentru cei ce activează în școli, în instituțiile de învățământ, ajutorul material este important și constituie un stimul pentru eficientizarea activității didactice. Într-adevăr și tichetele de masă erau o motivație pentru salariați. Acum angajatorul n-o să mai vrea să aibă cheltuieli adăugătoare. Noi insistăm să nu fie impozitate aceste tichete”.

La același eveniment, s-a vorbit și despre organizarea și desfășurarea Forumului Comisiei de Femei a CNSM cu genericul ,,Promovarea dimensiunii de gen în sindicate: provocări, experiențe, tendințe”.

Departamentul mass-media și relații internaționale







Dacă aveţi propuneri, recomandări ce se referă la activitatea portalului, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon (022) 266 590 sau să ne expediați un mesaj la adresa de e-mail: press@cnsm.md

Copyright © Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova