CONFEDERAŢIA NAŢIONALĂ A SINDICATELOR DIN MOLDOVA

Mărimea scutirilor personale a crescut, dar nu în măsura cerută de sindicate

11.01.2018

intranet-software-finacial

După ce la mijlocul lui decembrie, trecut, Parlamentul țării a adoptat Legea nr.288 cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative, Codul Fiscal a suportat multiple amendamente. Multe dintre acestea vizează și compartimentul impozit pe venit și scutirile personale ale persoanelor fizice.

Potrivit lui Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM, a fost modificat cuantumul venitului anual impozabil pentru persoanele fizice, în baza căruia se stabilesc cotele de impozitare. Astfel, anul acesta, cota impozitului pe venit în valoare de 7 procente va fi aplicată în raport cu veniturile anuale totale în valoare de până la 33 000 lei, față de 31140 lei în 2017, iar persoanele care vor înregistra pe parcursul anului curent venituri totale ce depășește suma de 33 000 lei vor achita un impozit în mărime de 18 procente.

De asemenea, Sergiu Sainciuc ne-a informat că și cuantumul scutirii personale anuale a fost majorat de la 10 620 lei, anul trecut, la 11280 lei. Din păcate, nu la nivelul solicitat de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova, care cere ca mărimea scutirii personale să fie egală cu valoarea minimului de existență.

Vicepreședintele CNSM a mai precizat ca valoarea anuală majoră a scutirii personale constituie 16800 lei și de ea vor beneficia persoanele care s-au îmbolnăvit şi au suferit de boala actinică provocată de consecinţele avariei de la C.A.E. Cernobâl; persoanele cu dezabilități şi s-a stabilit că acestea sunt în legătură cauzală cu avaria de la C.A.E. Cernobâl; părintele sau soţia (soţul) unui participant căzut sau dat dispărut în acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi a independenţei Republicii Moldova, cât şi în acţiunile de luptă din Republica Afghanistan; persoanele cu dezabilități ca urmare a participării la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi a independenţei Republicii Moldova, precum şi în acţiunile de luptă din Republica Afghanistan; ​ persoanele cu dezabilităţi de pe urma războiului, persoanele cu dezabilităţi în urma unei afecţiuni congenitale sau din copilărie, persoanele cu dezabilităţi severe şi accentuate; pensionarii-victime ai represiunilor politice, ulterior reabilitate.

Dumnealui a adăugat că persoana fizică aflată în relație de căsătorie poate beneficia de dreptul la o scutire suplimentară anuală în sumă de 11280 lei, în cazul în care celălalt soț nu este încadrat în câmpul muncii, nu beneficiază de scutire personală.

Sergiu Sainciuc a vorbit și de o ușoară creștere a scutirilor pentru persoanele întreținute: copii, părinți, bunei etc. Acestea s-au majorat de la 2340 lei anual, în 2017, până la 2520 lei pentru fiecare persoană întreținută, cu excepția persoanelor cu dezabilități în urma unei afecțiuni congenitale sau din copilărie, care beneficiază de o scutire anuală în mărime de 11280 lei.

Evoluția cuantumului venitului anual impozabil al persoanelor fizice, scutirilor anuale personale, personale majore și pentru persoane întreținute în anii 2015 – 2018

Indicatori 2015 2016 2017 2018
Mărimea grilelor de venit impozabile (vi) și cotele impozitului pe venitul persoanei fizice, lei anual/ % Vi < 29640 7%Vi > 29640 18% Vi < 29640 7%Vi > 29640 18% Vi < 31140 7%Vi > 31140 18% Vi < 33000 7%Vi > 33000 18%
Scutirea anuală personală, lei 10128 10128 10620 11280
Scutirea anuală personală majoră, lei 15060 15060 15840 16800
Scutirea anuală pentru persoanele întreținute, lei 2256 2256 2340 2520

Departamentul mass-media și relații internaționale al CNSM







Dacă aveţi propuneri, recomandări ce se referă la activitatea portalului, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon (022) 266 590 sau să ne expediați un mesaj la adresa de e-mail: press@cnsm.md

Copyright © Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova