CONFEDERAŢIA NAŢIONALĂ A SINDICATELOR DIN MOLDOVA

Întrunirea rețelei lucrătorilor informaționali ai sindicatelor din țările din Europa de Est și Sud-Est

10.09.2019

arton2023-5d755

În perioada 2-3 septembrie, la Bruxelles, Belgia, în cadrul proiectului Union to Union, cu suportul Consiliului Regional Pan-European al Confederației Internaționale a Sindicatelor (ITUC/PERC), a avut loc o nouă reuniune a rețelei de experți sindicali cu privire la activitatea de informare din țările din Europa de Est și Sud-Est.

Participanții au fost familiarizați cu rezultatele Congreselor Confederației Internaționale a Sindicatelor (ITUC) și Confederației Europene a Sindicatelor (ETUC). Una dintre sesiunile tematice ale întrunirii a fost dedicată campaniilor de informare organizate de ITUC în ultimii ani, activităților de comunicare desfășurate de ETUC și campaniilor sub-regionale implementate de ITUC în țările din Sud-Estul Europei în domeniul salarizării. La rândul lor, lucrătorii informaționali au vorbit despre experiențele din țările respective în implementarea campaniilor de comunicare.

Un alt subiect de discuție a fost focusat pe un grup de probleme privind combaterea schimbărilor climatice, tranziția echitabilă către producție sustenabilă și locuri de muncă ecologice. Sindicaliștii au făcut cunoștință cu activitatea portalului informațional al ITUC “EQUAL TIMES”, politica informațională, procesul de lucru și au discutat despre subiecte din țările din regiune care ar putea fi publicate pe acest portal care are o audiență internațională.

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a fost reprezentată la această întrunire de Ion Sclifos, șef-adjunct al Departamentului mass-media și relații internaționale, care a comunicat despre activitatea informațională a CNSM și campaniile de informare derulate în ultima perioadă.

În urma discuțiilor privind îmbunătățirea eficienței interacțiunii în cadrul rețelei, au fost identificate următoarele puncte și subiecte de perspectivă:

  • utilizarea tehnologiilor în activitatea de informare folosind exemplul centrelor sindicale din țările UE;
  • crearea unei baze de date cu documente/prezentări de la reuniunile altor rețele de experți pentru a le folosi ca bază a campaniilor tematice, folosind documente ale Institutului Sindical European în aceleași scopuri;
  • furnizarea cu regularitate de informații succinte despre principalele schimbări și realizări ale membrilor rețelei;
  • adaptarea materialelor promoționale de la organizații internaționale pentru țările din regiune (în ceea ce privește limbajul utilizat și instrumentele de vizualizare).

În cadrul acestei întruniri a avut loc un schimb de practici și discuții despre dificultățile în implementarea campaniilor sindicale în țările din regiuni. Printre provocările comune care urmează a fi depășite se numără implicarea membrilor de sindicat în campaniile desfășurate, dezvoltarea colaborării cu mass-media, intensificarea proceselor de comunicare pe rețelele sociale și utilizarea instrumentelor de comunicare moderne.

Departamentul mass-media și relații internaționale al CNSM

 







Dacă aveţi propuneri, recomandări ce se referă la activitatea portalului, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon (022) 266 590 sau să ne expediați un mesaj la adresa de e-mail: press@cnsm.md

Copyright © Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova