CONFEDERAŢIA NAŢIONALĂ A SINDICATELOR DIN MOLDOVA

Forumul Comisiei de Tineret a CNSM a ajuns la cea de-a 8-a ediție

27.09.2019

IMG_1277

Peste 80 de tineri sindicaliști, reprezentanți ai centrelor sindicale național-ramurale, s-au întrunit astăzi, 27 septembrie, la Chișinău, în cadrul celei de-a 8-a ediții a Forumului Comisiei de Tineret a Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM). În acest an, genericul activității este „Recrutarea și organizarea tinerilor în sindicate”.

La lucrările Forumului participă conducerea CNSM, președinți ai centrelor sindicale național ramurale, oaspeți din România de la Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa”. Participanții abordează diverse metode moderne, criterii și principii de recrutare și organizare a tinerilor membri de sindicat, pentru a dezvolta activitatea în aceste domenii.

Oleg Budza, președintele CNSM, a reiterate faptul că tinerii reprezintă o prioritatea a mișcării sindicale, care sunt promovați activ în cadrul structurilor sindicale de diverse nivele, și s-a arătat deschis să sprijine în continuare inițiativele tinerilor sindicaliști. “Împreună cu partenerii sociali este necesar să punem mai mare accent pe implementarea unor politici naționale de susținere a tinerilor salariați. Trebuie să trecem de la vorbe la fapte concrete. Vrem ca tinerii să rămână să muncească în țară, iar pentru aceasta este nevoie să le oferim salarii decente, condiții sigure de muncă, perspective de dezvoltare, facilități la obținerea unor credite în condiții preferențiale, beneficii stabilite în contractele colective de muncă, etc”, a subliniat liderul sindical.

La rândul său, Roman Țurcan, vicepreședinte al Comisiei de Tineret a CNSM, a menționat că în cadrul Forumului, tinerii află detalii despre beneficiile apartenenței la sindicate, care este rolul sindicatelor în apărarea și promovarea drepturilor și intereselor tinerilor salariați, și este o oportunitate de a face schimb de experiență cu colegii din România în domeniul recrutării și organizării activității sindicale.

Mihai Catrina, reprezentantul Confederației Naționale Sindicale „Cartel Alfa”, România, a menționată că a rămas impresionat de modul cum își desfășoară activitatea organizațiile sindicale din Republica Moldova. El a îndemnat tinerii să fie activi, creativi și inovativi, să recruteze noi membri de sindicat, și să fie promotori ai valorilor sindicalismului european.

Participanții la forum, reuniți în mai multe grupuri de lucru, au stabilit în cadrul unor ateliere interactive planuri de acțiuni, adaptate pentru necesitățile specifice ale fiecărui centru sindical național ramural, în vederea recrutării tinerilor în sindicate, care urmează a fi aplicate în perioada următoare.

Precizăm că la 27 septembrie curent, oaspeții din România, de la Confederația „Cartel Alfa”,  au avut o întrevedere cu conducerea CNSM, și au efectuat vizite de lucru la întreprinderea “Termoelectrica” S.A. și la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, unde au fost familiarizați cu activitatea Comitetelor sindicale de la aceste instituții.

Amintim că Comisia de Tineret din cadrul CNSM are următoarele sarcini: implementarea politicii de tineret a CNSM; consolidarea unității de acțiuni a tinerilor sindicaliști în vederea protejării tinerilor, membri de sindicat; elaborarea și înaintarea propunerilor pentru îmbunătățirea cadrului legislativ și normativ în domeniul tineretului, etc.

Departamentul mass-media și relații internaționale al CNSM







Dacă aveţi propuneri, recomandări ce se referă la activitatea portalului, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon (022) 266 590 sau să ne expediați un mesaj la adresa de e-mail: press@cnsm.md

Copyright © Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova