La 23 martie curent, Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) a demarat un curs de instruire în domeniul formării formatorilor sindicali de nivel ramural și național, organizat în cadrul proiectului „Formare de formatori”.

Astfel, în cadrul proiectului, pe parcursul anului 2023, un grup de 17 lideri sindicali din ramura educației și ramura culturii își vor dezvolta și fortifica competențele necesare desfășurării activităților de formare sindicală.

La deschiderea activității, participanții au fost salutați de Nadejda Lavric, vicepreședinta FSEȘ, și de către Gabriel Ploscă, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLÎ) din Piatra Neamț, România, care a acceptat invitația de a participa în calitate de expert la această sesiune de formare.

Un cuvânt de salut a adresat celor prezenți și Viorel Braga, director general al Institutului Muncii, gazda evenimentului.

Prima sesiune din cadrul cursului s-a axat preponderent pe particularitățile și motivația învățării la adulți. Tehnicile și metodele interactive în lucrul cu adulții, tehnicile de captivare a atenției auditoriului, managementul timpului în procesul de formare, arta oratorică în activitatea formatorului sindical – au fost aduse la cunoștința formabililor de către Ramona Roșu, formator din cadrul FSLÎ.

Totodată, în ce-a de-a doua zi a activității, la data de 24 martie, Mihail Condur, expert în domeniul IT din cadrul Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, va familiariza formabilii cu metodele de utilizare a soft-urilor speciale de creare a prezentărilor utilizate în activitățile de instruire.

Urmăriți pagina web și pagina de Facebook a Federației Sindicale a Educației și Științei pentru a fi la curent cu activitățile desfășurate în cadrul proiectului „Formare de formatori”.