CONFEDERAŢIA NAŢIONALĂ A SINDICATELOR DIN MOLDOVA

Economia informală și muncă decentă nu sunt compatibile

28.04.2017

vest 2-17 int.indd

Statisticile din ultimii ani arată o creștere a economiei informale în majoritatea statelor din regiune. Această tendință negativă este direct legată de conservarea și chiar adâncirea crizei.

Pentru lucrătorii din economia informală aceasta înseamnă, în primul rând,o lipsă de oportunități adecvate de ocupare calitativă, protecție socială necorespunzătoare, nerespectarea drepturilor de muncă, lipsa dialogului social. Toți acești factori afectează grav crearea de întreprinderi durabile, cu locuri de muncă decente.

Însă, economia informală afectează direct nu doar sfera muncii. Ea are un impact negativ asupra dezvoltării socio-economice globale și prezintă o amenințare chiar și pentru securitatea națională.

Cu scopul de a atrage mai multă atenție organizațiilor membre asupra acestei probleme, a extinde baza de cunoștințe și de a elabora în comun recomandări eficiente pentru tranziția de la economia informală la cea formală, în cadrul Confederației Generale a Sindicatelor (VKP), cu sediul la Moscova,  a fost pregătit un material analitic sub forma unui raport (raportul este publicat pe pagina web a VKP): http://www.vkp.ru/upload/global/1611_report_informal_economy(1).doc)

În el am încercat să interpretăm, în mod sistematic, terminologia, metodele de evaluare a amplorii acestui domeniu și cauzele, să reamintim de recomandările OIM cu privire la chestiunea respectivă, să facem un rezumat al măsurilor întreprinse de către state în vederea tranziției la economia formală, dar și a poziției și acțiunilor sindicatelor. Activitatea desfășurată a dus la următoarele concluzii:

Prima. Nu există nici o terminologie uniformă. Organele de statistică din lume, în marea lor majoritate, pentru a descrie tot felul de activități economice nedeclarate, utilizează conceptul de economie neobservată. În conformitate cu standardele internaționale, elementele sale de bază sunt:

– producția tenebră;

– producția ilegală;

– producția în sectorul informal (economia informală);

– producția gospodăriilor casnice;

– producția care nu este luată în considerație din cauza deficiențelor în organizarea unor observări statistice.

Cu toate acestea, la unele instituții internaționale putem întâlni alte definiții. Astfel, în 2002, Conferința Internațională a Muncii, în Rezoluția privind munca decentă și economia informală, a atribuit această definiție tuturor activităților economice, care, conform legii sau în virtutea practicilor existente, nu sunt acoperite sau sunt acoperite parțial de relațiile formale. Aceeași definiție a fost repetată în Recomandările OIM din 2015.

Deoarece recomandările internaționale nu sunt obligatorii, iar particularitățile dezvoltării sectorului informal în fiecare țară au un specific național exprimat, toate acestea conduc la o diversitate de abordări în definirea și măsurarea economiei informale, făcând dificile comparațiile internaționale în acest domeniu.

A doua. Există diferite metode de numărare. Statele din regiune, începând cu sfârșitul anilor 1990, fac în mod regulat evaluarea statistică a economiei neobservate, incluzând-o în PIB. Conform datelor disponibile, ponderea economiei neobservate în PIB în 2014 a variat de la 9% în Azerbaidjan, până la 27,3% în Kazahstan.

Există mai multe metode de estimare statistică a economiei neobservate: de producție, de utilizare finală și de distribuție. Metoda de producție se aplică în toate țările. Iată în ce constă esența ei. Se iau ramurile cu cea mai semnificativă pondere a economiei neobservate. În majoritatea țărilor acestea sunt agricultura, comerțul, industria prelucrătoare, construcțiile, transportul, sănătatea, educația și operațiunile imobiliare. Pe fiecare industrie se evaluează acest tip de economie și apoi se ajustează datele statistice obținute din rapoartele întreprinderilor la procentul respectiv. Suma indicatorilor pe toate sectoarele, cu ajustările efectuate după deducerea datelor obținute din statistici, ne oferă rezultatul dorit.

În majoritatea țărilor, ponderea economiei neobservate, inclusiv a celei tenebre, nu este foarte mare. Acest lucru este legat de faptul că nu este deloc ușor să evaluezi amploarea economiei informale.

Este imposibil de luat în calcul fiecare componentă, de aceea indicatorul final va fi unul relativ. Acest lucru este confirmat și de alte estimări ale experților, obținute prin metode nestatistice. Ele variază, în funcție de țară, de la 20 la circa 70% din PIB.

Factorii care contribuie la răspândirea economiei informale adesea își au rădăcinile în politica macroeconomică și socială ineficientă. Ei sunt complecși și prevalarea lor în diverse țări este diferită, deși sunt posibile unele asemănări între ei.  Drept exemplu poate servi corupția. În unele țări problema este foarte acută, în altele – mai puțin.

După indicele de percepție a corupției în țările lumii, doar Georgia se situează pe o poziție mai inferioară – 48. Celelalte țări din regiune au ocupat în acest clasament locurile începând cu 95 (Armenia), până la 154 (Turkmenistan), din totalul de 168 de țări, intrând în grupul țărilor cu cel mai înalt nivel al corupției.

Având în vedere faptul că ierarhia cauzelor în diverse țări este diferită, acestea având multiple fațete, a treia concluzie la care putem ajunge, este că măsurile care facilitează tranziția la economia formală trebuie să fie o componentă importantă a strategiilor naționale de dezvoltare. Acestea ar trebui să aibă un caracter complex și să fie dezvoltate în baza analizei cauzelor și circumstanțelor care încurajează existența și extinderea economiei informale într-o anumită țară. Acestea vor fi proprii fiecărui stat, dar toată munca trebuie să se facă în conformitate cu recomandările Organizației Internaționale a Muncii.

A patra. Ce trebuie să facă sindicatele? Reieșind din practica dezvoltată până în prezent, în cadrul dialogului social sindicatele ar trebui să abordeze urgent problema adoptării unor măsuri sau dezvoltării unui program de trecere la economia formală și să includă rezultatele acordurilor cu privire la aceste aspecte în convențiile și contractele colective de muncă. De asemenea, este necesar să se asigure un control asupra punerii în aplicare a acestor măsuri.

Pe parcursul acestei activități, reprezentanții guvernului, angajatorilor și sindicatelor identifică cele mai importante aspecte. Dacă reprezentanții statului sunt preocupați prioritar de acumulările insuficiente la buget și la fondurile de asigurări și de pensii, atunci, pentru sindicate aceasta înseamnă, în primul rând, o lipsă de acces la garanțiile de protecție socială pentru lucrătorii neformali, dar și trunchierea bruscă a oportunităților de confruntare cu angajatorii pentru a  proteja interesele și drepturile lor. Deosebit de importante sunt pozițiile luate față de  angajatorii din sectorul informal. În același timp, este diferită viziunea businessului mare, mijlociu și mic asupra acestei probleme.

Întreprinderile mari rareori recurg la angajarea neformală a lucrătorilor și la schemele „gri“ de achitare a salariilor. Pe de o parte, ele dispun de resurse financiare și organizatorice suficiente, ce le permite să suporte în totalitate cheltuielile legale, rămânând în același timp competitive. Pe de altă parte, ele aplică practici internaționale de business și nu doresc să-și pună sub risc reputația, încălcând legea.

În marile corporații sunt resurse necesare pentru a recruta personal calificat și a respecta legislația. Cei cu resurse limitate sunt obligați să meargă la risc. Și întreprinderile mici își asumă riscuri, asociate cu încălcarea legii.

Cu excepția marelui business și sectorului public, toate celelalte funcționează, ca regulă, utilizând schemele ”gri”. Nu este o coincidență faptul că anume afacerile mari au inițiat o revizuire radicală a legislației muncii, în vederea asigurării unei flexibilități sporite în relațiile de muncă, care ar permite reducerea costurilor forței de muncă, rămânând în același timp în limitele legii. Cu toate acestea, inițiativa respectivă nu se confruntă doar cu rezistență din partea sindicatelor, dar nici din partea guvernelor nu are încă susținere, acestea orientându-se, totuși, după părerea noastră, pe o liberalizare treptată și prudentă a legislației.

Având în vedere faptul că măsurile luate de către state pot avea o valoare ambiguă pentru partenerii sociali, trebuie să se caute echilibrul corect între stimulentele pozitive și negative, în vederea formalizării acestora.

A cincea. În procesul de elaborare a legislației este necesar de a facilita accesul lucrătorilor informali la securitatea socială, protecția maternității, condiții decente de muncă și să se insiste asupra punerii în aplicare a legislației muncii în general.

Este necesară obținerea unui control de stat și a unei  supravegheri mai eficiente în domeniul muncii, asigurând, totodată, o activitate eficace și inspecției muncii a sindicatelor.

A șasea. Odată cu dezvoltarea sistemului de formare și reciclare profesională ar trebui să se ia în considerație un mecanism de cuprindere a angajaților informali în acest proces și posibilitatea de a le furniza, la finalizarea cursului, locuri de muncă formale.

A șaptea. Este important să se insiste asupra reglementării migrației forței de muncă externe, admiterea forței de muncă străine, numai cu condiția că personalul național are prioritate la angajare.

Trebuie să continue promovarea încheierii acordurilor interstatale privind migrația forței de muncă în regiune, conlucrând intens cu Consiliul conducătorilor birourilor de migrație ale statelor CSI.

A opta. Având în vedere că un factor important în reducerea ocupării informale este crearea oportunității pentru lucrătorii angajați informal de a adera la un sindicat și de a se angaja într-un dialog social, trebuie de căutat căi și mijloace de consolidare a sindicatelor în cadrul economiei informale.

Și, în sfârșit, a noua. Este necesară o utilizare mai pe larg a mijloacelor mass-media, pentru a promova în societate atitudinea negativă față de economia informală și daunele pe care le aduce muncitorilor. Aici este importantă intensificarea implicării mass-mediei sindicale, organizarea meselor rotunde, conferințelor, diverselor instruiri pentru personalul și activul sindical.

Cu toate acestea, este relevant de menționat că activitatea de informare va avea un efect pozitiv doar dacă va fi desfășurată în paralel cu alte măsuri.

Astăzi țările lucrează în vederea tranziției de la economia informală la cea formală. În acest caz, fiecare dintre părțile relațiilor sociale și de muncă are un pachet de recomandări care, în anumite poziții sunt la unison, în altele se completează, iar uneori se opun. Dialogul social în această direcție, menit să îmbunătățească viața oamenilor în fiecare țară din regiune, va permite dezvoltarea unor măsuri eficiente de reducere a economiei informale.

Natalia Podshibyakina, secretar general adjunct al VKP

Sursa: Вестник профсоюзов, VKP 2/2017







Dacă aveţi propuneri, recomandări sau doleanţe ce se referă la activitatea portalului, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon (022) 266 590 sau sa ne expediați un mesaj la adresa de e-mail: press@cnsm.md

Copyright © Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova