1

Întruniți în ședință ordinară la 2 martie curent, membrii Comitetului Confederal al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) au dezbătut mai multe chestiuni incluse în ordinea de zi și au aprobat hotărâri care vizează activitatea mișcării sindicale.

Ordinea de zi a ședinței a cuprins chestiuni precum: organizarea Spartachiadei a VI-a a Confederației, realizarea propunerilor înaintate în cadrul Consiliului General al CNSM din 3 noiembrie 2022, convocarea ședinței Consiliului General al CNSM, activitatea Inspectoratului Muncii al Sindicatelor în anul 2022.

Astfel, Spartachiada a VI-a a CNSM, cu participarea echipelor sportive învingătoare ale centrelor sindicale național-ramurale, se va desfășura în perioada 23-24 septembrie 2023 la Casa de odihnă „Campingul din Vadul-lui-Vodă”. De asemenea, a fost aprobată componența nominală a Comitetului organizatoric privind organizarea și desfășurarea Spartachiadei a VI-a a CNSM, Regulamentul desfășurării evenimentului sportiv și componența nominală a comisiilor de validare și de soluționare a contestărilor.

Totodată, ședința Consiliului General al CNSM va fi convocată pe data de 6 aprilie  2023, în incinta Institutului Muncii. Sindicaliștii vor examina acțiunile CNSM în scopul asigurării protecției social-economice și juridice a membrilor de sindicat desfășurate în ultima perioadă.

Membrii Comitetul Confederal al CNSM au fost informați despre realizarea propunerilor înaintate în cadrul  Consiliului General al CNSM din 3 noiembrie 2022. Acestea includ subiecte cu privire la organizarea odihnei de vară a copiilor, tratamentul balneosanatorial al salariaților care nu au avut concedii medicale, includerea  în stabilirea pensiei pentru carieră lungă a perioadei necontributive pentru femeile care au fost în concedii pentru îngrijirea copilului, înaintarea propunerilor care vizează îmbunătățirea politicilor salariale în sfera bugetară și sectorul real.

Cei prezenți, au luat act de notă informativă cu privire la propunerea CNSM, în forma unui proiect de Lege, în scopul asigurării respectării drepturilor și intereselor social-economice și de muncă ale salariaților-membri de sindicat, pentru modificarea art. 42 din Legea nr. 156/1998 privind sistemul public de pensii, care vor fi înaintate Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Casei Naționale de Asigurări Sociale și Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie.

În cadrul ședinței, membrii Comitetul Confederal al CNSM au fost informați despre activitatea Inspectoratului Muncii al Sindicatelor în anul 2022. Conform informațiilor prezentate, activitatea principală a inspectorilor a vizat desfășurarea vizitelor de lucru la entitățile, lista cărora a fost aprobată prin Hotărârea Comitetului Confederal nr. 12-9 din 16 decembrie 2021. Până la finele anului 2022 au fost efectuate vizite de lucru la 343 de entități cu un efectiv de 24881 de salariați, fiind constatate 8825 de abateri de la prevederile cadrului legal.

O altă chestiune dezbătură în cadrul ședinței s-a referit la propunerile de modificare și completare a Codului muncii al Republicii Moldova nr. 154/2003 pe parcursul anului 2022. Menționăm că Parlamentul Republicii Moldova a adoptat anul trecut 9 legi prin care au fost modificate și completate peste 60 de articole din Codul muncii. Membrii Comitetului Confederal au fost informați despre poziția CNSM în legătură cu acest subiect, propunerile înaintate, cerințele care vizează neadmiterea diminuării și încălcării drepturilor salariaților din țară.

Sindicaliștii vor solicită Guvernului Republicii Moldova întreprinderea măsurilor necesare în vederea asigurării coordonării, în mod obligatoriu, a proiectelor de acte normative din domeniul muncii și cel social-economic cu Comisia națională pentru consultări și negocieri colective. Totodată, CNSM va solicita ministrului Muncii și Protecției Sociale să dispună asigurarea activității în continuare a grupului de lucru tripartit, format sub egida Ministerului Muncii și Protecției Sociale din reprezentanți ai partenerilor sociali (Guvern, Sindicate, Patronate).

De asemenea, în cadrul ședinței au fost discutate diverse chestiuni organizatorice care vizează activitatea mișcării sindicale.