cnsm_image

În vederea sporirii protecției social-economice a populației din țară, pe fundalul majorărilor prețurilor și tarifelor, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) cere întreprinderea măsurilor concrete de protecţie a veniturilor salariale, indemnizaţiilor şi pensiilor, precum şi intensificarea măsurilor de verificare a corectitudinii stabilirii prețurilor și tarifelor și limitarea majorării acestora de către agenții economici.

În Declarația CNSM, expediată astăzi, 3 august 2022, în adresa Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova, Confederația își exprimă îngrijorarea față de creșterea prețurilor și tarifelor, care, pe parcursul primelor 6 luni ale anului curent, au atins niveluri alarmante.

„Conform datelor Biroului Național de Statistică, în ianuarie-iunie 2022, inflația a constituit 20,17%. Pentru mai multe produse alimentare, precum legumele și fructele, prețurile s-au majorat cu circa 30-38 %, fapt care este inexplicabil, ținând cont că ne aflăm în sezonul când acestea sunt recoltate și, prin urmare, ar trebui să fie mult mai ieftine, comparativ cu cele comercializate pe perioada iernii.”, se arată în Declarație.

Totodată, sindicaliștii atenționează că majorările operate în anul curent în domeniul salarizării în sectorul bugetar și real, precum și indexările prestațiilor de asigurări sociale de stat nu acoperă majorările de prețuri și tarife din ultima perioadă. Motiv pentru care este necesară intervenția promptă a Guvernului și Paramentului Republicii Moldova în vederea susținerii populației.

Textul integral al Declarației CNSM referitor la situația social-economică îl puteți accesa aici.