CONFEDERAŢIA NAŢIONALĂ A SINDICATELOR DIN MOLDOVA

Corupția subminează securitatea socială

15.09.2017

IMG_6422

În perioada 12-13 septembrie, curent, s-a desfășurat  Conferința internațională ”Implicarea societății civile în combaterea corupției” , organizată la Kiev, Ucraina, de către organizația Solidarity Center, la care au participat Vasile Patrașcu,   consilierul președintelui CNSM,  și Sergiu Iurcu, șef al Departamentului protecție social-economică al CNSM.

Prin intervențiile lor, reprezentanții CNSM au accentuat că în ciuda faptului că în Republica Moldova se întreprind măsuri active privind combaterea corupției, care s-au concretizat prin arestarea unor demnitari înalți, oameni de afaceri, destituirea unor conducători de instituții publice centrale, acest flagel continua să rămână una din cauzele principale care afectează dezvoltarea economică, crearea locurilor noi de muncă. Aceasta este confirmat de sondajele realizate de instituțiile sociologice din țară, care arată că fenomenul respectiv reprezintă în mod constant unul dintre motivele principale de îngrijorare ale populației.

Întrucât măsurile înfăptuite de structurile statului menite să combată acest fenomen negativ nu se materializează prin rezultate efective, dumnealor au specificat că este stringent necesar să fie implicată societatea civilă, în ansamblu, și, în mod special, sindicatele. În această ordine de idei, reprezentanții CNSM au pledat pentru implicarea sindicatelor în activitățile ce țin de respectarea drepturilor lucrătorilor, pentru că ignorarea acestora favorizează cazurile de corupție.  O metodă eficace în acest sens o constituie dialogul social și negocierile colective.

La fel, este importantă și implicarea sindicatelor în activitățile de combatere a economiei informale și a achitării salariilor ”în plic”, participarea acestora în cadrul comisiei mixte alcătuite din reprezentanți ai poliției, serviciului fiscal și ai Inspectoratului de Stat al Muncii pentru combaterea muncii informale. De mult folos este și activitatea sindicatelor ce ține de înaintarea inițiativelor privind amendarea legislației care vizează combaterea ocupației informale.

În afară de reprezentanții CNSM, la Conferința internațională ”Implicarea societății civile în combaterea corupției” au fost prezente persoane din autoritățile publice cu atribuții și competențe în domeniul combaterii corupției, de la Transperency International, din mass-media, organizațiile neguvernamentale și societatea civilă, colegi din Ucraina, Kîrgîzstan, Georgia, Serbia și Bosnia și Herțegovina.

Departamentul mass-media și relații internaționale







Dacă aveţi propuneri, recomandări ce se referă la activitatea portalului, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon (022) 266 590 sau să ne expediați un mesaj la adresa de e-mail: press@cnsm.md

Copyright © Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova