CONFEDERAŢIA NAŢIONALĂ A SINDICATELOR DIN MOLDOVA

Congresul Mondial al ITUC: O lume divizată are nevoie de sindicate puternice

05.12.2018

32314557328_31895464cc_k

“Lumea noastră este fracturată și oamenii se simt nesiguri. Conflictul, dictatura, fascismul – extremele care s-au luptat împotriva lor în ultimul secol sunt din nou bătăliile de astăzi. Va fi nevoie de puterea muncitorilor și de solidaritatea între generații pentru a câștiga lupta pentru pace, democrație și justiție socială”, a declarat Sharan Burrow, secretar general al Confederației Internaționale a Sindicatelor (ITUC), în cadrul Congresului Mondial al ITUC care se desfășoară în perioada 2-7 decembrie în Danemarca.

După cum s-a comunicat, la Congresul Mondial al ITUC participă delegația Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), condusă de Oleg Budza, președinte al CNSM. Urmăriți discursul integral al președintelui CNSM, oferit la 4 decembrie, la Congresul Mondial al ITUC aici. Delegații discută strategiile sindicatelor la nivel global privind munca decentă, salariile și justiția socială în condițiile moderne, campaniile organizate de ITUC și impactul acestora, precum și alegerea președintelui și secretarului general al ITUC pentru următoarea perioadă. Totodată, Congresul va adopta politicile și planul de activitate al ITUC pentru următorii ani.

Potrivit raportărilor prezentate în cadrul Congresului, tendințele din ultimii ani (perioada anilor 2014-2018) incluse în Indicele Global al Drepturilor elaborat de ITUC arată următoarele:

  • Violența împotriva activiștilor sindicaliști a crescut, de la atacuri înregistrate în 41 de țări la 65 de țări (creștere de 59% față de anul 2017);
  • o creștere cu 69% a arestărilor și detențiilor în rândul sindicaliștilor, în 59 de țări;
  • creșterea îngrădirii libertății de exprimare cu 50% față de anul trecut în 54 de țări.

“Când adăugați la aceasta excluderea de la libertatea de asociere pentru grupurile de muncitori din 93 de țări și încălcări ale dreptului la grevă în 123 de țări, amenințarea la adresa drepturilor și libertăților democratice este clară. Lupta noastră trebuie să fie orientată pe apărarea și sporirea drepturile la locul de muncă “, este de părere Sharan Burrow.

“Pacea devine din ce în ce mai precară. În fiecare an, lumea cheltuiește 1,7 trilioane de dolari pentru armate – doar 1% din acestea ar alimenta toți copiii subnutriți din lume timp de 5 ani. Cheltuielile militare cresc și contribuie la declanșarea conflictelor armate”, se arată într-un comunicat al ITUC.

ITUC solicită ca fiecare țară să se angajeze la Tratatul de neproliferare nucleară (NPT), să renunțe la armele nucleare și să reducă cheltuielile militare, să direcționeze investiții în serviciile, infrastructura și locurile de muncă de care lumea are nevoie. ITUC a salutat inițiativa COP24 privind impactul schimbărilor climatice și îndeamnă țările să ia în considerare impactul politicilor climatice asupra lucrătorilor, familiilor și comunităților acestora, atunci când pregătesc și pun în aplicare noile strategii naționale de dezvoltare, planurile naționale de adaptare și strategiile naționale de dezvoltare pe termen lung a emisiilor scăzute de gaze cu efect de seră.

Sursa foto: www.ituc-csi.org







Dacă aveţi propuneri, recomandări ce se referă la activitatea portalului, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon (022) 266 590 sau să ne expediați un mesaj la adresa de e-mail: press@cnsm.md

Copyright © Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova