CONFEDERAŢIA NAŢIONALĂ A SINDICATELOR DIN MOLDOVA

Conducerea CNSM a avut o întrevedere cu Igor Dodon, Președinte al Republicii Moldova

25.08.2017

20994169_1889891737918378_2468840986592280487_n

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, nu va promulga proiectul Legii pentru modificarea și completarea Codului muncii al Republicii Moldova și îl va remite spre examinare Parlamentului.

Șeful statului a făcut acest anunț joi, 24 august, în cadrul unei întrevederi cu conducerea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM).

Potrivit lui Oleg Budza, președinte al CNSM, scopul principal al întrevederii a fost de a discuta cu Președintele Igor Dodon, adresarea Comitetului Confederal al CNSM în legătură cu aprobarea de către Parlament a propunerilor de modificare și completare a Codului muncii, și solicitarea sindicatelor de a nu promulga Legea adoptată în prima și a doua lectură în Parlament.

“Am prezentat argumentele noastre de ce aceste modificări sunt în principal favorabile mediului de afaceri și vin în contradicție cu interesele salariaților. Spre regret, nu am fost susținuți în cadrul Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective. Însă, dincolo de obiectivul de a promova interesele oamenilor de afaceri, este necesar să fie respectate relațiile de muncă și drepturile salariaților. Sunt mai bine de 30 de aspecte incluse în acest proiect pe care sindicatele nu le susțin”, a precizat liderul sindical.

„Urmează ca în lunile septembrie și octombrie curent să fie organizate discuții în cadrul Comisiilor permanente ale Parlamentului Republicii Moldova, unde sindicatele vor prezenta propunerile respective și doleanțele salariaților”, a adăugat președintele CNSM.

Sursa foto: Președenția Republicii Moldova







Dacă aveţi propuneri, recomandări ce se referă la activitatea portalului, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon (022) 266 590 sau să ne expediați un mesaj la adresa de e-mail: press@cnsm.md

Copyright © Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova