CONFEDERAŢIA NAŢIONALĂ A SINDICATELOR DIN MOLDOVA

CNSM pledează pentru o colaborare strânsă cu Ambasada României în Republica Moldova

15.03.2018

IMG_0599

Astăzi, 15 martie, conducerea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM)  a avut o întrevedere cu Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță.

Evenimentul a servit un prilej pentru Oleg Budza, președintele CNSM, să-l informeze din prima sursă pe Ambasadorul României că principalul obiectiv al activității sindicatelor din Moldova îl reprezintă apărarea drepturilor fundamentale ale omului, asigurarea unui trai decent, salarii adecvate și condiții normale de muncă pentru salariați.

Dumnealui a evidențiat că CNSM se implică în mod activ în procesul de elaborare a cadrului juridic și normativ, în special, pe segmentul protecției social-economice, de concepere a bugetului public național.

La fel, a menționat Oleg Budza, sindicatele depun eforturi susținute pentru atingerea unui obiectiv important, precum securitatea și sănătatea la locul de muncă, participă nemijlocit prin Inspectoratul Muncii al Sindicatelor la activitățile de  combatere, diminuare a muncii informale, economiei subterane.

Abordând aspectul activității sindicatelor din Moldova în plan internațional, Oleg Budza a declarat că CNSM susține vectorul integrării europene asumat de guvernarea noastră, deoarece este calea cea mai sigură, corespunde interesului național și reprezintă unica șansă din perspectiva asigurării drepturilor, libertăților și prosperității tuturor cetățenilor.

În  acest context, dumnealui a relatat că CNSM este membru al Consiliului Regional Pan-European al Confederației Internaționale a Sindicatelor (ITUC-PERC), realizează multiple proiecte cu susținerea financiară a colegilor din Olanda, Austria, Norvegia, Suedia. Din această perspectivă este sustenabil suportul Organizației Internaționale a Muncii (OIM) de care beneficiază CNSM.

Nu a fost ocolită cu atenția nici colaborarea strânsă cu colegii de peste Prut, îndeosebi cu Blocul Național Sindical (BNS) și Confederația Națională a Sindicatelor Cartel Alfa din România.

Profitând de ocazie, Oleg Budza l-a informat pe Ambasadorul României în Republica Moldova că CNSM vine cu inițiativa de a pune bazele unei colaborări cu Ambasada României în RM pentru anul 2018, care presupune implicarea sindicatelor în procesul de materializare a proiectelor și inițiativelor pe care țara vecină și le propune să le realizeze în Republica Moldova.

Ambasadorul României în Republica Moldova a remarcat că întrevederea de astăzi cu conducerea CNSM este o oportunitate unică de a se informa din surse directe despre activitatea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, despre rolul sindicatelor în apărarea drepturilor și intereselor salariaților. Daniel Ioniță a accentuat că sindicatele sunt o forță de care trebuie să se țină cont, asigură echilibrul social în țară. Astfel încât, vocea CNSM trebuie auzită și ascultată.

Departamentul mass-media și relații Internaționale al CNSM







Dacă aveţi propuneri, recomandări ce se referă la activitatea portalului, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon (022) 266 590 sau să ne expediați un mesaj la adresa de e-mail: press@cnsm.md

Copyright © Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova