Conducerea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a avut recent o întrevedere cu Victoria Belous, ministra Finanțelor. La întrevedere au participat Igor Zubcu, președinte CNSM, Sergiu Sainciuc, vicepreședinte CNSM, și Polina Fisticanu, șefa departamentului protecție social-economică a CNSM.
În cadrul dialogului au fost abordate subiecte cu privire la salarizarea în sectorul public, dar și în cel privat, revizuirea și îmbunătățirea legislației, precum și implementarea unor politici orientate spre dezvoltarea socială și economică.
Sindicaliștii au reiterat necesitatea majorării salariului minim pe țară. Pentru a asigura „realizarea” unei pensii minime la atingerea vârstei de pensionare, care în anul curent constituie 2778 de lei, salariul minim ar urma să fie stabilit în anul curent în mărime de 6052,3 lei. Pentru anul 2025, ținând cont de indexarea pensiei minime la 01.04.2025, salariul minim care să asigure pensia minimă ar urma a fi de cel puțin 6427,5 lei. Sindicaliștii au subliniat că Confederația Națională a Patronatului din Republica Moldova susține stabilirea salariului minim în mărime de 6000 de lei începând cu 01.01.2025.
Conform Directivei UE 2022/2041 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană, pe care Republica Moldova s-a angajat să o transpună până în septembrie 2025, salariul minim urmează a fi stabilit în mărime de 60 % din salariul median brut și 50 % din salariul mediu brut și/sau valori de referință orientative utilizate la nivel național.
CNSM a propus stabilirea unor etape concrete pentru reexaminarea salariului minim în raport cu salariul mediu lunar prognozat pe economie pentru anul precedent pentru a atenua impactul majorării date asupra bugetului public național.
De asemenea, sindicaliștii s-au referit la constatările Notei analitice privind ajustarea salariului minim elaborate de Veaceslav Ioniță, economist al Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale “Viitorul”, elaborată la comanda CNSM și OIM, care a fost prezentată în cadrul mesei rotunde din 7 octombrie 2024 dedicate Zilei mondiale a muncii decente. Pentru atingerea obiectivelor de ajustare a salariului minim la standardele UE către 2030, este necesar ca în 2025 salariul minim să fie fixat la nivel de 6200 lei.
Reamintim că, Nota analitică face referință și la cât ar trebui să fie salariul unui angajat în Republica Moldova pentru ca acesta să nu fie nevoit să plece peste hotare. Astfel, peste 30 la sută din respondenții unui sondaj de opinie consideră că salariul unui angajat în Republica Moldova, pentru ca acesta să nu fie nevoit să plece peste hotare, ar trebui să fie între 15000 și 20000 lei.
În cadrul întrevederii părțile s-au referit la regimul de impozitare a veniturilor persoanelor fizice, au făcut schimb de opinii referitor la provocările și problemele existente cu privire la remunerarea angajaților din sectorul public, cu scopul de a identifica soluții viabile pentru soluționarea acestora.
Părțile au subliniat, de asemenea, necesitatea continuării unui dialog deschis, constructiv, cooperarea dintre părți fiind una prioritară în procesul de luare a deciziilor comune.
Sursa foto: www.mf.gov.md